Quantcast
Channel: Ganduri ascunse cu Alina Ilioi
Viewing all articles
Browse latest Browse all 170

Hai, tot înainte!

$
0
0
Vizite: 2291

 

Îmi aduc aminte că nu mi-a fost frică de provocări niciodată. Încă de când eram copil, lumea din jurul meu a fost o aventură. Locuri în care se creează povești. Oameni care devin personaje. Fiecare zi o filă scrisă. Nu am ezitat să mă mut dintr-un oraș în altul, de una singură. Am știut că atâta timp cât mă am pe mine și pe Dumnezeu, am tot ce-mi trebuie.

Mă uitam azi prin fotografii mai vechi și am realizat că nu mi-a fost frică nici să-mi asum riscuri exterioare. Vrei să mă tunzi scurt? Tunde. Să mă fac roșcată? Hai bine. Să îmi tunzi breton? Ok. Recunosc, nu tot timpul mi-a stat bine. Ba chiar uneori îmi venea mie să râd când mă uitam în oglindă. Însă încrederea pe care o aveam în mine, pur și simplu depășea orice aspect care nu era la locul lui. O încredere care s-a clădit puțin câte puțin, printre lacrimi, zâmbete și gânduri.

Câteodată viața ne surprinde în moduri în care nu ne-am gândit. Ne scutură bine de tot și ajunge să ne zguduie și acea încredere. Iar fără ea, orice provocare ajunge să ni se pară peste puterile noastre. Ne adâncim într-o complacere a vieții, într-o rutină și resemnare, încât nu ne mai recunoaștem pe noi înșine. Privim în oglindă și vedem un om cu chipul nostru, însă diferit în interior. Schimbat. Iar ca să te cunoști, din nou, pe tine, ia timp. Timp, răbdare, liniște. Dorință. La fel cum nu te schimbi peste noapte, nu te poți reîntâlni peste noapte. Alții traverseaza țări, continente, deșertul, oceane ca să ajungi din nou la ei înșiși.

Te-ai pierdut și ți-a rămas doar carcasa? E în regulă, nu dispera. Cândva, undeva, în cineva, altundeva, te vei redescoperi. Doar nu-ți pierde speranța și traiectoria. Nu te abandona. Indiferent de cât de singur rămâi, tot ce contează e să nu fugi tu de tine. Așteaptă-te. Iartă-te. Ascultă-te. Nimeni nu-ți cunoaște povestea mai bine decât tine.

Da, în viață, de cele mai multe ori, lucrurile nu ies așa cum ne dorim. Uneori eșuăm. Alteori câștigăm. Câteodată suferim și plângem sau întâlnim fericirea și zâmbim. Există o vreme pentru toate lucrurile.

Poate că acum îți e frică de unele provocări. Poate că tresari la fiecare pas. Poate că inima îți e cât un purice. Însă vremea când vei renaște ca pasărea Phoenix e aproape! Hai, tot înainte!

 

Imagine preluată de pe: IpinMag

The post Hai, tot înainte! appeared first on Ganduri ascunse cu Alina Ilioi.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 170